Parteneriat strategic pentru sprijinirea tinerilor NEET

La început de 2018 Social DOers anunță cu bucurie realizarea unui parteneriat strategic alături de Complexul Cultural-Sportiv Studenţesc TEI pentru spirjinirea tinerilor NEET.

La final de 2016, datele Eurostat arată că 20,8% din tinerii români (15-34 ani) sunt în situații NEET, în acest context Complexul TEI, prin Centrul de Tineret, și Social DOers – coordonatorul Coaliției pentru Drepturile Tinerilor NEET, atât la nivel național cât și European, au decis să reunească eforturile pentru inițierea, derularea și dezvoltarea de proiecte și programe locale/regionale/naționale și internaționale dedicate atât sprijinirii integrării socio-profesionale a tinerilor aflați în situația NEET cât și de identificare/dezvoltare a unor standarde de calitate dedicate celor care lucrează cu acești tineri.

Parteneriatul strategic este semnat într-un moment cu importanță semnificativă atât la nivel național cât și european (2018 – Anul Centenarului, 2019 – România deține Președinția Consiliului UE, Agenda UE Post 2020), creând cadrul unei colaborări multi-actor în beneficiul tinerilor din categoriile cele mai vulnerabile și a specialiștilor care lucrează la firul ierbii – lucrătorii de tineret și reprezentanții instituțiilor publice.

Mai multe despre cum te poți alătura Coaliției pentru Drepturile Tinerilor NEET aici: http://socialdoers.com/alatura-te-coalitiei/.