Social DOers a implementat în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015 proiectul Coaliția ONG pentru drepturile tinerilor NEET-investing in Social Doers, proiect finanțat prin granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Proiectul s-a finalizat prin crearea unei Coaliții permanente de 34 ONG-uri (din 17 județe) implicate în lucrul cu tinerii NEET sau în risc de a deveni NEET.
Cel mai important, prin această inițiativă am contribuit la calitatea dezbaterii publice cu privire la situația tinerilor NEET prin crearea studiului “Costurile Sociale ale neincluziunii Tinerilor în situații NEET”, organizarea primei conferințe naționale “Generația invizibilă a României-tinerii NEET”, a unei serii de 3 dezbateri regionale multi-actor și 3 traininguri regionale de capacitare adresate Lucrătorilor de tineret și tinerilor NEET.
La final putem vorbi de o adevarată Comunitate de Social DOers și susținători ai Justiției Sociale, mai bine informați si mai bine pregătiți să adreseze problemele tinerilor NEET și o Coaliție angajată în susținerea drepturile tinerilor NEET!
Mulțumim tuturor celor care ne-au susținut și ne rămân alături!